Facere

 -Știi ce se întâmplă cu lumea...?

E ca o sticlă de whisky bun

)Așa se scrie în limba română

Am căutat în Dex, sunt complex, urăsc rimele

Ce strangulează în fașă ideile, crimele-mi(

Scăpată...

Lichidul se scurge pe jos și pe bar și o mână de bețivi

Își aruncă ochii  - lasciv, depresiv,

Gata!

Tot ce putea fi: Johnny ia-o la plimbare,

Nota 2 pentru rea purtare.

Universul s-a scurs și adunăm cioburile.

-Tâmpitu’ care a spart sticla să plătească

Cu sânge și lacrimi distilate,

Că prea pute a poșircă de materii întunecate

Pe-aici, pe-acolo!

 Habar n-am unde se-ndreaptă balta asta, da’ barul e sigur în pantă!

Prea multe metafore proaste legate de (Omul ăsta are idei fixe – omul ăsta are fix idei!)...

-Ce se-ntâmplă cu lumea?

Fă-mi o cafea te rog, iar s-au îmbătat ăștia - cioburi trândave!

Trezirea cretinilor: doar colaborarea granulelor solitare de nisip poate da naștere sticlei!

Sequence

That peaceful space in the eye,

the eye of the storm,

that spot right there,

the binding knot between forever or never,

where everything is still,

like a drop suspended above the ocean of dreams,

when dreams may come

and nothing goes;

yet, without motion,

it’s only light on a photo-sensitive surface;

your boat moans orgasmic as the maelstrom assaults,

hold tight:

all we have is the now!

Is

You cannot make chaos become you,

When all that you are screams the silent roar

Of a single cell that has built itself into something else

And through all the aeons of indifference still grows / grows still,

Something unbeknownst, yet:

Chaos is not, never!

To swim in that sea of rage is the baptizing of order,

Life’s solitary raft – definition.

Time is a nuissance / time is a gift,

Entropy’s flow through that ocean – negation.

Nothing is order, forever!

Fires raging over creation and the carrying wind has no master.

DNA is one big lie that got clever,

And all the math,

All the numbers and letters cannot quantify,

Because: ”to live” is insanity, on those charred fields of nothing!

Tao

Ochii, ochii se-ndreaptă inevitabil în jos
Jinduind să știe unde vor a-i purta membrele când mintea nu știe.
Ochii, ochii se cască și inima pompează alert sânge,
Orice ai face, acolo jos, agățându-se ca un simbol inefabil
E Umbra.
Odraslă, geamăn frate, clonă unduindu-se în ritmurile trecerii tale.
Ochii, ochii o văd, umbra pătrunde în ei și sufletul tace dar știe;
Nu-ți poți smulge identica siluetă, întunecatul tău partener,
Acest bolovan cert, îngreunând pereginările-ți neștiute
Însă... 
Întotdeauna când ea se-nfășoară - atașament, prelungire, 
Lac tenebros la poalele ființei tale
Un lucru e sigur: 
Eul se scaldă-n lumină!

Țăndări

Doar ascultând felul în care se împletesc literele realizezi,

Țăndări!

Ar putea servi ca imn pentru tot

Țăndări!

Metaforă, epitet și chiar interjecție

Timp țăndări,

Vieți țăndări,

Cioburi ce sclipesc ignorant țăndări,

Țăndări!

Un tot prefăcut în țăndări,

Când orologiul mereu țăndări

Își poartă distant clipele-țăndări

Și lumea e un țăndări,

Poți auzi sunetele ce se compun țăndări

Și în colțul tău așchie aruncată, țăndări, ai vrea să înțelegi,

Să îți aduci aminte Forma ce a explodat născându-și progeniturile solitare

Țăndări!

Însă mintea ta țăndări se pierde în caleidoscopul aiurea, țăndări

Ce de-abia s-a împletit într-un spectaculos mozaic

Că a și dispărut într-o zdruncinătură brutală iar țăndări!

Un ciclu dureros dar cert în care fragmente dansează în întuneric,

O horă cu protagoniști țăndări, orbi bulversați,

Agățându-se disperat de orice braț, orice deget,

Zăcând de fiecare dată la capătul cântecului epuizați, separat,

Care-ncotro  aruncați într-o infinitate de cardinale direcții,

Universala dezordine:

Țăndări!

Ars

Pentru că pare al insulei sale naufragiat,

Oare-și  întinde omul aripi - moaie-și el penelul

Visuri țesând peste meleagurile sufletului,

Eternizându-și clipa;

Sau desăvârșirea Totului îndeamnă,

Timpului altar încondeiat,

Elogiu plutitor pe nemărginita mare?

Timp Vicios

A început dezmățul acum o mie și unu de ani…

De nopți vrei să spui!

De ani, o mie și unu sau o infinitate – sunt tot una

Când brunetele nopți beau de se sting și flirteaza cu bălaiele jumătăți de zi;

Clipele shoturi, momente tărie,

Ore împleticindu-se turmentate ciclic, redundant,

Bulversate, jurând să nu mai consume  (vicios Timpul) niciodată,

Chiar dacă “niciodată” e doar altă otravă, distilat timp altfel doar;

Insignifiant!

Fără legătură directă, fără profunzime, simplu, dezarmant truc universal:

Șeherezada la bar ștre(a)ngărește, deapănă  mereu aceeași poveste.