Creator

Acum fix șapte zile

cum alergam precum nimeni,

prin pustii fără nume,

cu privirea fixată spre un punct fix,

epicentrul lui nicăieri,

se face că, printr-un capriciu al entropiei,

purtându-mi alert pașii,

printre zig-zaguri hipnotice de pământ crăpat,

aparent nesfârșite în zare,

m-am împiedicat de o buturugă

(dovadă a faptului că acolo, cândva

iși crescuse coronamentul,

înfloririle și semințele un arbore falnic;

oricât de ciudat ar putea parea asta!).

În continuare, nu mai pot povesti prea multe

(și poate că e mai bine așa)

despre mirarea, gândurile-mi

și starea de incredibil ce cu siguranță mi-ar fi inundat ființa,

dacă nu mi-aș fi pierdut conștiența,

drept urmare a coliziunii mele

cu improbabilul, cândva verde, înalt, trup lemnos…

M-am trezit azi,

cu chiar câteva clipe înainte de a înșirui toate astea,

și spre nemaipomenita mea încântare

în brațe, țineam precum Atlas,

ceea ce părea a fi aproape o sferă, cioplită în lemn,

măiastru executată!

La o inspecție mai atentă, i-am descoperit continente,

Munți, păduri, deșerturi, oceane

și nenumărate alte detalii,

a căror frumusețe nu aș putea-o descrie sau explica în cuvinte,

chiar daca aș încerca să reiau

sistematic, științific, experimental,

evenimentul ce mi-a așezat lumea în palme.

Nu cred că am puterea de a rezista totuși,

și oricât de superbă-i

și în fiece detaliu, aproape perfectă povara,

e grea, chiar și cu brațele și gândurile îndelung antrenate,

așadar astăzi, voi cutreiera iar nenumitul deșert,

cărându-mi comoara în mâini cu atenție,

având ca țel un punct: ombilicul lui nimic;

eu, lipsit cu adevărat de importanță cine!

Știu că la capăt, lipsit de vlagă,

sfârșit, voi îmbrățișa tăcut solul,

care, își va lua prețul din mâinile-mi obosite

și mă va primi la pieptul său, deschizându-se solemn…

Clipele te vor purta poate și pe tine călătorule,

oricine ai fi, chiar nu are importanță

în nimicnicia asta nebotezată, aparent fără margini,

gonind spre punctul focal a niciunde.

Te voi aștepta, până când, cert,

printr-un al haosului moft,

ne vom întâlni într-o ciocnire brutală;

cadavrul trupului meu înlemnit,

apărut ca prin minune la picioarele-ți,

punând capăt conștientelor gânduri, 

până ce, în duminica revelatoare a momentelor tale,

te vei trezi plin de uimire:

ținând precum un baschetbalist cosmic,

lumea sculptată în somn.