Eu 2 (In vers alb si negru)

Privind, sorbindu-se din ochi
Cei doi dragoni titanic pornesc a se lupta.
In vagauna mintii mele,
Albul si negrul ca-ntr-un negativ.

Mereu victoriosi, mereu invinsi,
Monstrii se-avanta incolacindu-se.
Imi ard, imi mistuie simtirea,
Pe rand sau amandoi odata, erup in mine.

Sunt parca-n mine nesfarsite umbre
Tarandu-se-ntre alb si negru.
Iar starea lor perpetua de gri
E ceata mintii mele.

Prezentul cade in trecut,
Sau urca-ncrezator in viitor,
Acumul pus in streang se zbate,
Isi da si ultima suflare,
Inchis in menghina cromatica: fecioara de otel.

E dureros cum navalesc in mine
(Defapt le fur eu si-apoi le dosesc)
Mii de imagini colorate
Ce se topesc ulterior in mintea mea,
Se scurg in alb si negru
Si ies apoi pe veci schimbate.

Sangele eului meu,
Seva gandirii mele,
Compuse din culori imprumutate,
Decolorate si-aruncate.

Eu chiar parca ma tot scurg
Si parca sunt propriul meu rau non-culoare,
Cad involburandu-ma ca o cascada
Si-ajung mort in ocean.