Obscur

Pare că și-a pierdut busola inimii
Nobilul animal, ce-a fost gonit din Eden
În perioada pe care Darwin o renegă.
Zace în prezenturi îngropate în trecuturi,
Visând la viitoruri prea senile,
În vremuri pe care Ceasul le jongleaza,
Joacă parșiv printre limbile sale.
Parcă în loc de puncte cardinale, învață axe-n perspectivă
Sufletul său, ce bântuie-n neștire urlându-și oarba căutare.
Întreabă spaniol la început și la sfârșit
Și uită să trăiască problema dintre semne.
Nu melc ci scoică poarta nume el,
Chinuindu-și veșnic perla, închisă pân' la moarte,
Când e prea târziu s-atingi o coardă a viorii vieții celuilalt.
Tăinuiește-n beciuri Eul,
Îngroapă Sinele la șase metri sub pământ
Și aruncă peste el măști, rostind: amin!
La revedere - virtuții grecilor de alta dată!
Un jucător de-a v-ați ascunselea ce și-a pierdut copilăria
Când a învățat ce e Minciuna
Și a deschis cutia, fata cu dor de Pan.