miercuri, 8 decembrie 2010

Cad


Cad cuvinte în jos!
Se prăbușesc surd în capăt de pagină fără sens.
Se prăbușesc cuvinte-nuanțe-culori-alb-negru…
Cuvintele sunt culori, uneori au și valoare, adeseori – nu!
Se rostogolesc mut,
Nedrept și atât de incorect din punct de vedere gramatical,
Dar mai ales din atât de multe alte privințe.
Pică idei și chiar uneori, cu puțin noroc treflă,
Se-mpiedică bete criță și cad nesfârșit…
Alcoolizate de Lună de Soare, de Messier la-ntâmplare,
Dar cel mai ades de Marte – e o figură de still asta (în limba engleză);
E un concept, când scrii prea puțin lizibil se transformă-n concert!
O simfonie (sinefonie?) nerostită, amorfă

De semnificații, de semne pictate, adeseori mâzgălite, mânjite;
Degete-mâini-piatră-artă, peste tot:
Pagina asta e Lascaux, următoarea se vrea Altamira,
Mai târziu arta asta naivă cade în timp,

În capitolul doi.
Cad cuvinte, cad în bucăți imense, neregulare, neplăcut geometric fraze,
Se rostogolesc în valea de munte,
(Când scrii prea puțin descifrabil e minte)
Amalgamat, anagramat, alambicat…
80% triplu rafinat.
Stare de ebrietate cu shoturi de eu, de tu, de el/ea

Și celelate pronume, de multe ori chiar prenume,
Adeseori cu majusculă
Alteori nu!

Cad cuvinte, cad și plouă torențial,
Slove capricioase cad sinonimal,
Trase de gravitație cu gravitate,

Înainteaza în jos, udă haine (cu sau fără pe “i” accent),
Incorect din punct de vedere gramatical,
Dar nenatural din atât de multe alte privințe.

În torente de parcă ar vrea să inunde cumva,
Cad picăturile astea, curg, cad fără scop.

Cad în avalanșă cuvintele astea blestemate.
Cad și-și lasă sângele, litere pe hârtie.
Cad precum o armată bolnavă, sortită unui război chior.
Cad din interior, spre albul exterior.
Cad părerile astea netoate.
Cad netăcerile astea tăcute.
Cad paradoxal din punct de vedere logic,
Dar mai ales din atât de multe alte privințe.

Cad ghemurile astea de litere, ce-ar trebui să însemne, dar rămân mute.
Cad și nerostite-asurzitoare-paradoxale nici ele nu-și dau seama de ce;
Doar cad…

Căzând, de pe culmile cortexului în altundeva,
Actul lor (teatral) de-a cădea, devine el insuși un țel.