Un munte imens,
De trupuri , de chipuri, de tesaturi umane innodate,
De oameni si peisajele lor ce ti-au trecut
Si iti scalda inca retina prin viata.
O gaura cascandu-se adanc, invitand, in fiecare din ei,
In intuneric
Si tu marunt, doar cu lumina-ti si tarnacopul.
Sapand transpirat, uimit, prin fiecare mina, atent
La filoanele de aur , argint , la rubinele, nestematele sufletesti,
Prin care treci ca prin vis uimit, vrajit, indragostit de profunzimile lor;
Ghidat tot mai adanc de fiecare data.
Innecat de praful minereului acesta brut, hipnotizat, drogat.
Tot mai in ale spiritului strafunduri,
Spre locatia nestiuta, in abisurile fiecarei persoane,
Ale carei mistere ai pornit, dorind mai mult ca orice, sa descoperi.
Biet miner bulversat!
In capat, acolo, fara vlaga, la limita puterilor tale,
De fiecare data Acolo, la capatul tunelului, vei gasi Monstrul.
O bestie asteptand in acest labirint subteran din fiecare din ei.
Si-atunci cu tarnacopul tremurand in brate, epuizat
Neputand face cale intoarsa nicicum,
Izbind casca si lumina sa de pereti,
Afundandu-te intr-un colt al tunelului, incoltit,
Urland nebun, vei lovi cu unealta in propriile coaste,
In propriul stomac, zdrobind sinucigas chiar a ta teasta.
Chinuit , sfarsit, rugandu-te, implorand, blestemand,
Dorind mai presus de orice ca monstrul sa nu zaca demonic si-n tine.
