vineri, 30 octombrie 2009

Despre cum ma droghez de ceva vreme cu Cantec de Gheata si Foc




Initial cand m-am decis sa scriu cateva cuvinte referitor la acest titlu, imi propusesem sa fie o recenzie doar despre al treilea volum: Iuresul Sabiilor al acestei prodigioase serii… voi asterne mai degraba cateva ganduri despre intreaga aceasta cea mai importanta saga fantasy, scrisa pana in ziua de azi si de ce nu (nu ma hazardez deloc in a afirma asta), una din cele mai interesante lucrari beletristice contemporane.


De ce inca o alta recenzie la aceasta serie de 7 romane (dintre care 4 publicate)? Destul de simplu: in primul rand precum unul din drogati, avid dupa doza zilnica din opera lui GRRM (abrevierea cu care fanii lui George R. R. Martin isi alinta zeul autor), ma plec in fata sa si simt nevoia sa le fac cunoscuta creatia si profanilor ce nu au auzit inca de el (pe bune caiti-va sau muriti!); in al doilea rand lecturand inca la momentul actual al treilea volum al seriei, m-am gandit sa dau si verdictul meu asupra sa, chiar daca imaginea pe care o am despre serie nu este evident completa.


Internetul, presa si nu numai, mustesc de recenzii asupra acestor biblii fantasy si nu as vrea sa repet prea mult din ceea ce deja s-a zis (desi probabil mi-ar fi practic imposibil, dat fiind tocmai numarul mare de lucruri ce s-au spus despre), asadar iata mai jos si incercarea mea, sau ceea ce mi-as dori a fi si un altfel de recenzie (o puteti numi si propaganda) la adresa fenomenului Cantec De Gheata si Foc.



Fara indoiala, asa cum am mentionat fara drept de apel mai sus, seria lui Martin este cea mai importanta opera fantasy scrisa vreodata (si da, credeti-ma pe cuvant am citit si Tolkieni si Zelazny si Jordani destui la viata mea... NU Rowling, eroii sai ochelaristi imi provoaca alergie!). Ce are mai presus de autorii mentionati si sloavele lor? Cel mai important ar fi faptul ca nu are aproape nimic in comun cu ei. In principiu genul fantasy, in ciuda multitudinii subgenurilor si metodelor sale de manifestare, este totusi unul in care autorii trebuie sa ramana tributari unor traditii, unor proecedee artistice si unor elemente de cele mai multe ori familiare cititorului. V-ati obisnuit ca autorii de epic fantasy sa arunce in voi cu eroi perfecti, antagonisti demni de tot dispretul, lupte intre bine si rau si uneori umbre penduland intre acestea doua, cu ceva culoare presarata pe alocuri? V-au ademenit ades teme lovecraftiene, ororile de nedescris din ele si antieroii lor dementi si plini de angoase? Poate ati dat nas in nas cu creaturi legendare, mituri stravechi ale omenirii reinventate si repovestite genial, sau v-au starnit imaginatia specii exotice imaginare descrise indeamanuntul si probabil chiar v-ati si pierdut in lumi la fel de imaginare si Povesti fara Sfarsit… criticii “seriosi” numesc in dispret genul ca fiind unul escapist pana la urma, nu? Ei bine GRRM isi propune sa faca ceva realmente diferit. Si de cele mai multe ori ii reusete stralucit Ce face el este intr-un sens, umami intr-o lume invatata doar cu clasicele patru gusturi. In principal, lumea operei sale este una profund ancorata in uman… si Personajele (neaparat cu majuscula) sunt primul lucru pe care il observi. Nu vei gasi aici acei eroi tipici in armuri (desi desori o poarta, plina de gauri si apasatoare sau stralucind in Soare) nici creaturi angelice neprihanite, nici sfinti si nici anatemele lor… Sunt oameni, oameni in toata splendoarea si uratenia lor, in toata maretia si josnicia lor sufleteasca, fiinte cat se poate de vii, ce ades gresesc si sunt de cele mai multe ori sortite esecului, tesandu-si vietile pe covorul descris de autor. Si nu e un covor deloc roz!…Lumea lor e una brutala, dementa, murdara plina de un Ev Mediu amplificat pana la agonie…cei de care te atasezi mor, cei care vrei sa piara de multe ori razbesc… E lumea noastra imperfecta dar vazuta prin ochi fantasy (si da cuvantul apare ironic in acest context). Insa autorul nu cade in capcana cliseelor din extrema opusa, cand un personaj de-al sau moare nu o face de amorul artei beletristice, e doar un proces natural (desi te izbeste puternic firul narativ si autorul te face sa iti pese: iti e imposibil sa te desparti asa usor de el sau ea), dispar pentru ca lumea in care traiesc isi cere sacrificiul, e ceea ce e firesc sa li se intample… si chiar nu conteaza ca iti plac sau nu, pentru ca in realitate, in realitatea lor cel putin asta e viata …



Fascinant si contrariant deopotriva, nimic nu e asa cum credeai initial ca e: incestul unor frati in oribilitatea si dementa sa se justifica desi bineinteles nu se iarta, atrocitatile comise de regi dementi fac ades rocada cu o justitie putreda, cavaleri chipesi sunt doar fatade urate ale unui comportament animalic si Cainele cel ars pe fata de propriul sau frate este uneori mai uman decat ei … George R R Martin nu scrie, nici nu predica lectii de viata, nu impune si nici nu bate in cuie pe pereti reguli morale de urmat…in schimb prin analize psihologice subtile de personaj, ascunse sub intrigi de-a dreptul coplesitoare, te face sa iti abati atentia asupra firii umane sa ii observi natura si sa cunosti mai bine poate astfel cine esti. La fel ca un bun reporter de presa scrisa, el nu are deontologic voie sa dea verdicte, insa din povestea sa ramai mereu cu ceva, citind, prin sau printre randuri.


Ca intr-o istorie reala oameni se ridica si se prabusesc intr-un joc nebun al intrigilor, tesut pe toate nivelurile societatilor expuse de autor: regi se inclesteaza si pier, fosti criminali sunt ridicati la rang de ser, case nobile sunt stirpite de pe fata lumii doar pentru ca altele sa le ia locul; eunuci crescuti doar pentru a semana moarte si calareti nascuti in sa salbatici dar liberi, mercenari fara scrupule si soldati blestemati la celibat sub umbra unui zid de trei sute de mile, cavaleri ingamfati cu vaste domenii si oameni de rand domnind peste campuri parjolite de razboi, haiduci ai necesitatii si talhari ai oportunitatii, printi si cersetori, prostituate izbitor de frumoase si luptatoare hidoase, clerici loiali si preoti perfizi si mincinosi; toti joaca deopotriva jocul vietii si al mortii… si fiecare marunta piesa din puzzle, fiecare chiar si aparent nesemnficativ personaj din intriga are locul sau logic, perfect integrat in peisaj; de fiecare data cand descoperi un amanunt nou despre un asemenea personaj, mai scoti la iveala o rotita a mecanismelor ce alcatuiesc complexa masinarie numita Un Cantec de Gheata si Foc.


Desi autorul american nu are diplomele de lingvist ale lui Tolkien si nici talentul acestuia de a crea limbi si alfabeturi imaginare, pentru a da mai multa credibilitate astfel lumii sale, universul lui GRRM se dovedeste a fi la fel de viu. Intr-adevar aspectul hartii Westerosului, continentul pe care se petrece mare parte a actiunii din carti, este fara indoiala inspirat de harta Marii Britanii, marita pana la dimensiuni de continent; este iarasi la fel de adevarat (de altfel o sustine chiar autorul destul de des): intriga este si ea inspirata de Razboiul Rozelor; poti chiar si sa atribui anumitor civilizatii imaginare din lumea Ghetii si Focului echivalentul lor istoric real de pe mapamon; si deasemenea dragonii, simbol de necontestat al genului acesta literar sunt si ei prezenti. Insa genialitatea si ingeniozitatea lui Martin aici, constau in faptul ca odata preluata sursa de inspiratie, el nu se multumeste doar in a o utiliza, o transforma total, o impleteste in ceva cu totul diferit, ii schimba structura si semnificatia pana intr-atat incat familiarul nu se pierde total, dar ramane doar un ecou, déjà vu in minte; sau, altfel spus: precum in cazul miturilor din lumea reala elementele sale apar ca rememorari ancestrale, ale urmelor ramase din fascinatia pentru necunoscut a unor stramosi uitati.

In ceea ce priveste pictarea lumii sale, desi nu gasesti nici poezia directa a lui Roger Zelazny, nici culoarea detaliilor pe care o are opera lui Tolkien, nici descrierile obositoare ale lui Robert Jordan, GRRM desavarseste totusi cu maiestrie lucrarea sa pe sevalet. De la gheturile nesfarsite de dincolo de Zid , prin muntii inzapeziti ai Nordului, trecand prin mlastini, bogate tinuturi scaldate de ape, campii insorite si pana la deserturile sudice… Westerosul apare in toate complexitatea sa geografica si dincolo de el , printre orase exotice, stepa precum o imensa mare de iarba si ruinele vechilor civilizatii isi desfasora si ele la fel de realist relieful cat se poate de detaliat.


Unde se aproprie totusi Martin de creatorul lui Lord Of The Rings? Ei bine la fel ca si la acesta legendele si istoria si civilizatia vazute prin ochii personajelor au valoare relativa. Aparitia unei comete pe cer este interpreta diferit de diverse personaje, constelatii similare poarta alte nume in functie de zona, mediul in care traiesc le modeleaza divers oamenilor actiunile, credintele si felul lor de a vedea universul. Un exemplu ingenios de diferentiere culturala mi se pare felul in care sunt denumiti copiii bastarzi de-a lungul Westerosului: ei poarta supranumele Snow in Nord, Waters in tinuturile riverane, Storm pe coasta de Est a continentului, Flowers pe campiile bogate ale Sudului si Sand in deserturile de dincolo de muntii sudici. Pasionatii de antropologie pot gasi nenumarate alte comori in seria lui George R. R. Martin si nu ma indoiesc ca unii o si fac.


Trecand peste toate aspectele descrise mai sus, saga se mai dovedeste a fi fascinanta si prin ritmul ei si felul in care actiunea te fenteaza si te invaluie. Capitolele si actiunea lor se desfasoara limitat prin ochii anumitor personaje, sau ceea ce criticii saxoni numesc POV (point of view) character si poate tocmai de aceea cand un astfel de capitol se termina, e imposibil sa nu te intrebi cand naiba se va reintoarce autorul la respectivul personaj ca sa ti se dezvaluie ce urmeaza… cel mai probabil ca la aceasta metoda de abordare contribuie destul de mult experienta de lucru in cinematografie a lui Martin.


Dialogurile intre personaje sau monologurile lor sunt ades sclipitoare si nu degeaba remarcile lor intelepte, amuzante, sarcastice sau amare au devenit deja motto-uri celebre.




Nu voi vorbi aici despre premiile pe care cartile le-au luat ( e asa cum am mentionat plina comunitatea virtuala de discutii, comentarii si multe alte recenzii) nici despre adaptarea cinematografica pe care HBO o are programata (deasemenea la un quick search pe google esti asaltat de informatii raportat la acest amanunt) si nici chiar despre jocurile pe computer ce vor fi produse, sau replicile reale dupa arme din carti… da, vorbim aici despre marketing si nu pot decat sa ma plec in fata lui Martin! A reusit sa invadeze aprope toate ariile artistice sau neartistice prin creatia sa si daca s-a imbogatit facand asta, iarasi: bravo lui, caci o merita cu prisosinta! Un avertisment pentru cei care stramba din nas la auzul verbului a vinde: Martin nu este Coelho sau Dan Brown!…este pur si simplu spre deosebire de acestia doar genial si daca cartile lui sunt cumparate in egala masura de profesori academici si spalatorese, pusti de paisprezece ani si oameni in toata firea, asta e, carcotiti cat vreti… volumele din A Song of Ice & and Fire tot capodopera raman! Asa ca, reintardinu-mi afirmatia, cred ca pot da verdictul: citeste-le sau mori in ignoranta!


Si mai departe, in incheierea rugaciunii mele incomplete, cum altfel, iata si motto-ul bine cunoscut de fani: “Winter is Coming” - asa ca ai face bine sa te grabesti cu volumul cinci mister Martin!

miercuri, 28 octombrie 2009

Urlet In Vant


Suntem surzi!
Urlam din toti rarunchii in vant,
Bolborosindu-ne muzica interioara,
Suierul furtunii inghitind si putinul
Menit a ajunge in timpanele inchise ermetic
Ale celorlate suflete,
Emitand aceleasi sunete distorsionate
Alternand intre basi si inalte,
Intre ritmuri alerte si lente,
Simfonii neterminate niciodata,
Blestemata muzica atonala
Demonstrand paralelismul nostru unii fata de ceilalti.
Iar tipetele noastre infioratoare se intorc inapoi,
Lovindu-se de peretii indiferentei
Atunci cand reusesc sa razbeasca cu greu
In vijelia dementa

Si cu cat strigatul a fost mai puternic, mai profund
Cu atat mai greu ecoul sau izbeste in interior,
Devenind el insusi o furtuna de neoprit,
O tornada invartind Eul haotic
Si apoi izbindu-l de peretii vietii ...
Si gura, gura se deschide groaznic de fiecare data
Cand cu determinare sufletul incordat
Propaga sunete-sageti in vant si-asteapta
Sa fie la randul sau strapuns de alte proiectile;
Macar asa un raspuns!
Surzi suntem !
Urlam in vant cu toata forta ca tunetul
Si vantul, doar vantul urla inapoi.

Miner


Un munte imens,
De trupuri , de chipuri, de tesaturi umane innodate,
De oameni si peisajele lor ce ti-au trecut
Si iti scalda inca retina prin viata.
O gaura cascandu-se adanc, invitand, in fiecare din ei,
In intuneric
Si tu marunt, doar cu lumina-ti si tarnacopul.
Sapand transpirat, uimit, prin fiecare mina, atent
La filoanele de aur , argint , la rubinele, nestematele sufletesti,
Prin care treci ca prin vis uimit, vrajit, indragostit de profunzimile lor;
Ghidat tot mai adanc de fiecare data.
Innecat de praful minereului acesta brut, hipnotizat, drogat.
Tot mai in ale spiritului strafunduri,
Spre locatia nestiuta, in abisurile fiecarei persoane,
Ale carei mistere ai pornit, dorind mai mult ca orice, sa descoperi.

Biet miner bulversat!
In capat, acolo, fara vlaga, la limita puterilor tale,
De fiecare data Acolo, la capatul tunelului, vei gasi Monstrul.
O bestie asteptand in acest labirint subteran din fiecare din ei.
Si-atunci cu tarnacopul tremurand in brate, epuizat
Neputand face cale intoarsa nicicum,
Izbind casca si lumina sa de pereti,
Afundandu-te intr-un colt al tunelului, incoltit,
Urland nebun, vei lovi cu unealta in propriile coaste,
In propriul stomac, zdrobind sinucigas chiar a ta teasta.
Chinuit , sfarsit, rugandu-te, implorand, blestemand,
Dorind mai presus de orice ca monstrul sa nu zaca demonic si-n tine.

marți, 27 octombrie 2009

Mimetism


Scoate din garderoba vasta hainele stralucitoare,
Asterne pavaza superba peste goliciune,
Prezinta-te-n lumina cu zambetul ala, stii tu care:
Rictusul exersat, rigid si acru pentru ochi satui, dar cu orbite goale.
Spune: schimbarea-rutina de cromatica a fiecarei blestemate zile
Face camaleonul sa innebuneasca, crezand adanc
In imaginea a tot ceea ce vrea sa para si in fapt nu e?

luni, 19 octombrie 2009

Ouroboros


Festinul şarpelui cu poftă dementă înghiţind Fiinţa,
Vesteşte un început punct pentru Tot şi toate.
Existenţa zbătându-se peren în al său intestin
Şi coada monstrului cep pentru gură sudat,
Astfel încât în ciclicitate perpetuă "A fi"-ul e digerat.

Mărunta făptură parte din Tot năduşeşte,
De eoni căutând ieşiri din întuncatul său labirint,
Punând sub semnul întrebării pereţii din carne şi piele ai balaurului;
Etichetând si catalogând disperat organe, ţesuturi, sisteme;
Stiinţa damnată a invincibilului dragon circular.

Putreziciune pe veci în o burtă aparent fără de margini,
Necunoscând altceva, limitaţi de a creaturii arhitectură
Din care în o eternitate de chinuri de-abia vor evolua două braţe,
Care împreunându-se către capul său Nord,
Vor smulge cu bestialitate din bot coada
Scuipând cu scârbă, sătul, în nimic Totul.

duminică, 18 octombrie 2009

O mica povestioara din vremuri de demult


Tot scotocind printre diversele chestii pe care le-am scris de-a lungul timpului am dat ieri peste un caiet in care am descoperit prima mea creatie...sau aproape prima. E o mica povestioara (minuscula) postapocaliptica compusa in timpul orei de Limba si Literatura romana undeva prin clasa a-VI-a, daca mai tin bine eu minte. Stiu ca primisem ingrata sarcina de a face o compunere pornind de la o pictura sau poza (nu mai tin minte exact acest detaliu) a unui cioban alaturi de cainele sau. Ce a iesit din asta...va puteti amuza/ delecta mai jos!


O lume sfasiata

Lumea: un imens peisaj dezolant realizat de un pictor tembel. Cer gri, plin de pulbere si pacla; baltoace ramase din lacuri de mult secate, in care ramasite de pesti morti plutind purtate de valuri mute, par pentru o clipa fiinte vii pentru ca apoi rapid, imaginea lor sa fie inlocuita de cruntul adevar. Cateva plante pipernicite aruncate pe ici pe colo incearca sa isi mentina echilibrul precar in Universul lor, strabatut de vijelioase vanturi. Sange uscat ar putea caracteriza aceasta lume sfasiata de mana omului deschizand cutia Pandorei daca nu ar fi disparut si acesta de mult.
In departare sprijinind bolta cenusie, doar piscuri golase stau inca semete, precum niste batrani uriasi cocarjati, dar inca neinvinsi de timpul necrutator. Cateva pasari schiloade trec chinuite pe deasupra privelistii dezolante. Alaturi de ele doar vantul se mai strecoara printre cei cativa copaci supravietuind cine stie cum la poalele muntilor. Spulbera urland stratul gros de praf, dezvelind ramasite de animale, oameni si uneltele damnarii lor, distruse ele insele de rugina si timp. Cumva imposibil, pe o colina de la poalele crestelor, o carpa ramasa dintr-un vechi steag flutura inca...

Nefiresc, teribil de incet, desi brutal de repede in intepenirea temporala a acestui peisaj, de dupa o stearpa coama o umbra apare; in haosul din jur ivirea sa starneste lumea...o face pentru o clipa vie. Umbra se materializeaza sub soarele palid intr-un om pe ale carui haine vechi inca se mai disting vag niste culori stricate si ele de murdarie si de timp. In mana dreapta tine o sfoara. La capatul ei un caine se prabuseste, capul sau un obuz in pulberea de pe jos. Fiinta umana isi intoarce capul, fata sa schiteaza un rictus semnificand durere...tot ce mai ramane. Oftand invins scoate din desaga ce il cocarjeaza la spate un termos, sorbind cu buzele tremurande cateva ultime picaturi de apa. Suspina adanc din nou, schiteaza cu mana un simbol religios apoi punand-o in dreptul inimii pica in tarana. Pasarile slabanoage necrofage ce survolau imaginea se prabusesc si ele la pamant sleite...

sâmbătă, 17 octombrie 2009

Eu 2 (In vers alb si negru)


Privind, sorbindu-se din ochi
Cei doi dragoni titanic pornesc a se lupta.
In vagauna mintii mele,
Albul si negrul ca-ntr-un negativ.

Mereu victoriosi, mereu invinsi,
Monstrii se-avanta incolacindu-se.
Imi ard, imi mistuie simtirea,
Pe rand sau amandoi odata, erup in mine.

Sunt parca-n mine nesfarsite umbre
Tarandu-se-ntre alb si negru.
Iar starea lor perpetua de gri
E ceata mintii mele.

Prezentul cade in trecut,
Sau urca-ncrezator in viitor,
Acumul pus in streang se zbate,
Isi da si ultima suflare,
Inchis in menghina cromatica: fecioara de otel.

E dureros cum navalesc in mine
(Defapt le fur eu si-apoi le dosesc)
Mii de imagini colorate
Ce se topesc ulterior in mintea mea,
Se scurg in alb si negru
Si ies apoi pe veci schimbate.

Sangele eului meu,
Seva gandirii mele,
Compuse din culori imprumutate,
Decolorate si-aruncate.

Eu chiar parca ma tot scurg
Si parca sunt propriul meu rau non-culoare,
Cad involburandu-ma ca o cascada
Si-ajung mort in ocean.

joi, 15 octombrie 2009

Judecător


Bine că timpul care curge
E aspru dar corect;
Spală mizeria, mascara

Și smulge măștile venețiene de pe față;
Aruncă judecata-i adevăr, zdrobind fățărnicia.

Și biet Pinnochio, atunci când covârșitor
Valul acesta urlă și izbește, agață-te-n zadar!
Tot ce ți-e tainic, urât și cocârjat în suflet,
Va fi purtat și arucat pe mal năvalnic în văzul tuturor,
De inevitabila, năpraznica furtună, ce etern la iveală are țel a scoate
Umflată, goală de conținut, plină de apa cea sărată (dar reală)
A necruțătoarelor ceasornice,
Carnea și pielea de împrumut în care-ai înotat.
Roagă-te în timp ce-n cursa ta dementă

Furi și înșeli- doppleganger, simulacru- fără greșeală aparent,
Roagă-te ca ghilotina trecerii
Să cadă peste Minciuna și sluțenia din spirit cât mai tarziu

Și fii sigur că măcar atunci, doar roșu-curat adevăr va curge.

miercuri, 14 octombrie 2009

Un Cântec


Un cântec răsună izbind năvalnic
Prin vene, artere, capilare,
Prin pârâurile, râurile, fluviile inimii și al lor bazin freatic: Eu.
Un curs neîntrerupt, un șuvoi sălbatic,
Ce urlă mut între aceste ziduri de carne și oase, clădite cu apă.
Acest circuit ritmic, compoziția asta roșie cu notele sale,

Întreținând partitura măreței construcții orchestrale
Numită ființa umană.
Conștientă de sine, purtându-și destinul în cerc,
Repetând; ciclicele-i curgeri-s precum rubiniul ce vlagă îi dă.

Și pare perfect și pare fals peren
Și pare că curentul dătător de viață va cânta și el veșnic,
Pendulând energie vie prin axoni, săltând- dând rost printre neuroni.

În fapt parșiv, neștiut, undeva, adânc, zac note strâmbe, ascunse în spirală.
O vioară scrâșnește aritmic, demonic, mereu într-un străin ton,
Asemănător unei coase tăind, crestând, retezând.
Un cântec de leagăn, un joc de copil, un vals, un marș lugubru,
Pe rând simfonia asta tembelă de celule, molecule, atomi…

marți, 13 octombrie 2009

Zeu




Fără de Cronos tu și eu
Și-acumurile dintre tot și toate,
Ar fi nimic.
Dar tragic victime Îi suntem,
Dedicându-ne ca jertfe pe altarul Său.

Și tot ce facem este simbol religios,
Cinstind sau ponegrind
Stindardul Lui.

luni, 12 octombrie 2009

Obscur


Pare că și-a pierdut busola inimii
Nobilul animal, ce-a fost gonit din Eden
În perioada pe care Darwin o renegă.
Zace în prezenturi îngropate în trecuturi,
Visând la viitoruri prea senile,

În vremuri pe care Ceasul le jongleaza,
Joacă parșiv printre limbile sale.
Parcă în loc de puncte cardinale, învață axe-n perspectivă
Sufletul său, ce bântuie-n neștire urlându-și oarba căutare.

Întreabă spaniol la început și la sfârșit
Și uită să trăiască problema dintre semne.
Nu melc ci scoică poarta nume el,
Chinuindu-și veșnic perla, închisă pân' la moarte,
Când e prea târziu s-atingi o coardă a viorii vieții celuilalt.
Tăinuiește-n beciuri Eul,

Îngroapă Sinele la șase metri sub pământ
Și aruncă peste el măști, rostind: amin!
La revedere - virtuții grecilor de alta dată!
Un jucător de-a v-ați ascunselea ce și-a pierdut copilăria
Când a învățat ce e Minciuna

Și a deschis cutia, fata cu dor de Pan.

duminică, 11 octombrie 2009

Suntem


Pelerini pe poteci prea des bătute,
Umbre din ființe materiale rupte,
Nea ce pică-n noapte,
Pentru surd doar șoapte,
Lumină pentru orbi,
Mâncare pentru corbi,

Îngeri decăzuți,
Oameni dispăruți,
Scrum din focul sfânt,
Viermi de sub pământ,
Trupuri putrezite,
Oase dezgolite.

sâmbătă, 10 octombrie 2009

Ecce Homo (pentru 21)


Nobilul biped umblă în două dar gândește în patru,
Canis lupus e moralist la fiecare colț de stradă.
Cuțitul e, vezi tu pentru apărare nu atac,
Iar sângele de pe mâini, 

Va fi donat la clinica cea mai apropiată cu putință!
Cât despre: curată intenția lui Homo Sapiens Sapiens -
Limpede ca vinul tulburel.

Tratează-n alții ceea ce-n oglinda-i se zgâiește,
Scuipă precum șerpii-n jur venin cu aceeași ușurință
Cu care crede că împarte fericire tâmpă în sus și-n jos,
La dreapta și la stânga, desigur, obligat cu mâna dreaptă.

Termitiera lui din elemente mendeleeviene
Suprasaturată de rude nu chiar îndepărtate
Ale gândacilor de bucătărie, ce-au învățat costumul și cravata.
Marele explorator pornit să urce orice creastă
(În fapt să-i dinamiteze laș, gelos verticala
Reducându-i măreția în praf și noxă- a lumii sale ceață).
Rege pe un castel de cărți de joc ce a crescut grotesc,
Acoperind lumea

Și-acum se pregătește s-o îngroape-n rămășițele-i inutile.

Simbolic semnul lui: trifoiul negru pe fond senin, limpede galben.
Viitorul lui, monarh îmbrăcat etanș purtându-și scofâlcit casca împărătească:
Geam gros, furtunul și un tub cilindric-
Recipient vremelnic al supraviețuirii sale.

vineri, 9 octombrie 2009

Sléibhte


Creste de munți se-ntind în zare, nesfârșire,
Știrbite și făurite numai de daltele timpului.
Doar vântul se aude, restul e tăcere;
Peste culmi se-nalță doar păsări și aripile gândului.

Zenitul, vezi doar bolta cea curată

Și Nadirul, cu palmele tu cuprinzi lumea,
Iar inima odata-mpovărată,
Crește înaltă mai presus decât culmea.

Ferestrele, ochiuri limpezi, cristaline
Tăinuite, mute, ascunse comori între văi străbune.
Oglinzi, reflectând stele din nopți senine

Și vânturi veșnice, riduri croindu-le, urlând nebune.

Cât pot cuprinde ochii dai numai de nestemate:
De smarald și de argint, par coloane drepte
Sprijinind cupola cu pietre din safir lucrate,
La baza lor doar rădăcinile sunt trepte.

Acolo sub măreție, a stâncilor tăioase,
Eul devenind precum și ele, se regăsește,
Sculptat de nebunia furtunilor mânioase
Spre verticală se întinde, strigând: îndrăznește!

joi, 8 octombrie 2009

Doar Diavoli


Doar diavoli și umbre și negru infern
Zac în spatele pleoapelor.
Demoni ce luptă albi, negri și gri,
Mereu încercând să ia locul.


Îngerul de pe umăr, rocada mare face cu capul
Și în alt joc, cea mică, dracului îi revine.
Perpetuu joc nesimțit, în care nu-i bine, nici rău

Și soarta-i-un titirez învârtit
Pe fotografia alb-negru; rânjind în ea Universul.

Doar gargui și impi și hoațe himere
Se zbat în vertijul din craniu.
Sfinți sfârtecându-se întunecați, luminoși și crepusculari,
Etern complotând tronul sufletului.

Arhangheli și succube se-acuplează
Între cearceafurile obscure ale minții.

Și drumuri ca o pânză, decizii în culoare sură,
Cu judecat rezultat (însă judecătorul e-lipsă);
Avocați divini și procurori diabolici,
Pervers schimbând rolurile, într-un proces pân' la moarte.

Doar draci și cerberi și tot ce-i damnat
Urlă izbind în ai psihicului pereți.
Fantasme, fantome, spirite, incert transparente,
Bântuind meandrele purgatoriu ale capului.

Un caraghios duel - meci aranjat etern în remiză,

Între binele-clovn și mimul- malefic.
Teatru absurd cu ai săi patetici eroi:
Sfătuitorii penibili ce greu apasă pe umeri
Cocoșând libertatea (vertebrala coloană),
Spre un final indecis al unei lupte eterne;
Armageddon mârșav ce aparține,
Ca o parodie grotescă, sinelui,
Putând fi localizat adânc între sinapse.

Deja Vu Ruginiu (1?)


Schimbare cromatică:
Ţeluri primăvăratice verzi, plutitor uscate,
Se aşază acum iar la colţul blocului meu.
Mici vârtejuri (pseudo-uragane), amintiri personale de-o vară,
Se lasa iarăşi aruncate de vânt,
Dansează hipnotic American Beauty cu mine!
În acest timp poate că-uri (găuri?) sentimentale
Migrează încăpăţânate din nou in ţările calde,
Se aşterne pe jos odată cu ploaia şi botanica moartă
O stare de melancolie dubios de bacoviană.
Şi Bachus zeu iar e pentru cohorte de zombi închinând în capele-spelunci.
Generaţia prinsă într-o buclă în timp, blocată într-o epocă retardată,
Surdă, mută şi chioară la orice schimbare,
Îşi poartă obiceiurile clonate, nepăsarea de anul trecut şi în acesta.

Natura se îmbracă iar în straie de camuflaj;
Răspuns militar la ofensele îndelungate reînoite odată cu vara.
Şi urletul scrâşnit războinic al lui Morrigu,
Planând în spintecătura Păpuşii e martor ( o urmează lui i în rostirea vocalelor).
În onoarea sa dedic trei luni în tranşee cu rânjetul armă,
O stare de vreau să, versus orice presiune atmosferică cerebral ameninţătoare,
Cunoscând că fructele interzise se pârguiesc cel mai ades toamna.

Chiar dacă anotimpul ăsta nu conteneşte,
În a rula clişee, reciclând societatea tristă din revoluţia (hai fie Solară!) răposată,
În ruginiul deja-vu ce-mi zace atârnat de ceva zile în geam,
Zâmbesc şi eu iar şi punctez cu degetul harta:
În Noua Zeelandă situaţia climatică e acum inversată!

miercuri, 7 octombrie 2009

Corăbier


Zâmbește cu îndărătnicie marinar trecător
Pe marea înspumată ce-ți poartă suflul oglindire-n ea;
Ascultă glasul vântului turbat ce suflă-n velele destin

Și astfel descifrând furtuna, stăpân pe al tău vas,
Dă ordinul de strângere a pânzelor când urlă să te-acopere

Și să iți ia corabia de-a valma!
Oricând vâslitul este groaznic, greu, însă așa dictezi tu cursul.

Se clatină și geme lemnul, plutind pe apa vieții
Dar cine a gustat odata sarea-i
Nicicând nu vrea a părăsi-o.
Iar Soarele răsare și apune pe marea cea eternă,
Ades sclipind-n zare,
La fel se îmbăiază aici ca nicăieri,
Luându-i loc, Luna
Și-atunci, oricât de crâncen ar fi Maelströmul,
Merită piept să-i ții cu prova mândră
Și steagul fluturând nebun, plin de viață.

Zâmbește cu neclintire navigator vremelnic
Pe apele ce țin corăbii, scufundă adeseori.
Croiește-ți căi prin valuri oricât se împotrivesc.
Până ce-ntâlnești - misterios, sfârșitul lungii tale pribegii,

Întrezărești la orizont pământul și-oftând,
Epuizat, decizi mereu zdrobirea vasului de stânci.

Arborele



O rădăcină, un trunchi,
un copac crescând din pământ,
ramificându-și spre ceruri mărețele crengi,
crestând bolta intangibilă,

încercând să zgârie cupola albastră ce îi servește drept dom.
 

Și fiecare creangă,
fiecare ramură,
este o cale de urmat,
un model perfect,
tinzând către stele,
extinzându-se spre infinit,
niciodată neatingând țelul,

înflorind și înghețând ciclic pe brațele-i întortocheate.
 

Și nici o creangă nu e mai presus de celelalte,
toate au drept țintă un punct în timp și spațiu,
o limită până la care vor crește,
până la care însuși copacul dorind extinderea,
la nesfârșit,
va sfârși în propriul său ancoraj,
hrană pentru viitorii căutători de absolut,
crezând că a atins cerul.
 

Și Soarele a bătut printr ramurile-i iar acum, 
o lumină palidă,
aproape nevăzută,
la capăt de buturugă,
e tot ce mai rămâne în tăcerea eternă a naturii.

Început (O Chinuită Introducere)


Având în vedere că este prima mea postare aici și prima voastra vizită pe acest blog, presupun că ar trebui să fiu o buna gazdă si să fac o prezentare a ceea ce urmeaza să scriu, precum ar trebui desemenea, să dau măcar o nuanță de rațional celor ce vor urma.

Ei bine: sunt sigur că o sa vă simțiți foarte fain în compania cuvintelor mele, în vers (alb, negru, color) și dacă mă supăr chiar în proză (critica e binevenită bineînțeles, sunt deschis la orice fel de comentarii relevante). Sper deasemenea să vă încânte lectura recenziilor, prin care am să ridic pe înalte piedestaluri sau o să mânjesc plin de sarcasm, cu ouă și roșii stricate, diversele creații (ne)artistice ce vor avea (ne)norocul să imi treacă/să îmi fi trecut prin fața ochilor și urechilor! Urmează, sper eu, ca citind în acest blog acidele mele comentarii la adresa nenumăratelor subiecte ce ne umplu de umor negru existența, să vă simțiți aproape fără îndoială deranjați/ ofensați/ contrariați/ nervoși, dar mai ales mai senini!

Așadar, oricum ați percepe ce citiți aici, important e să nu uitați să... zâmbiți. E doar un blog până la urmă.

Pentru început, voi scoate de la naftalină câteva creații mai vechi; cu timpul vă vor încânta / deranja și postări proaspete sau legate de prezent.
Cam atât; lectură plăcută și ne vedem în episodul următor!