...Si sphere la inca un Sonisphere

Big four pe aceeasi scena!Cele mai influente 4 trupe de thrash din anii 80 pe aceeasi scena! Visul oricarui thrash metalist de la pustanul de 14 ani plin de energie si asteptari pana la roacherul cu pletele albite si 29 de ani de asteptare in spate!...Recunosc exagerez putin, pana la urma poti vedea oricare din aceste 4 trupe si pe la vecinii de hotar (noi ii vizitam pe bulgari ...ei pe noi, infratire metalica, macar atat), Metallica si Megadeth nu sunt prima oara pe o scena din Romania asadar evenimentul nu e chiar Thrash of the Titans...si totusi, totusi... Big Four pe aceeasi scena: cum sa nu bata inima-n tine in ritm de pedala bass dubla? Cum? Imposibil!

Ok! Ca sa subliniez de la bun inceput cateva aspecte:

1) Jos palaria in fata organizatorilor pentru ca au reusit sa adune suita asta de trupe mari de metal si sa le reuneasca in cadrul aceluiasi festival...realmente vinovatu' principal merita o mica statuie la Romexpo (cunosc aspectul castigurilor banesti pe vreme de criza din festivaluri de metal insa oricum el se bucura, noi la fel, toata lumea e fericita).

2) Locatia, bine aleasa, spatiu indestulator pentru hoardele de trolli si orci, puncte suficiente de hidratare pentru intunecatii amatori de lichide bahice...budele pareau a fi si ele destule (n-am avut timp sa le vizitez dar asa... la o scurta scanare a zonei)

3) O mare bila neagra pentru accesul in zona festivalului ...cand ajungi acolo si vezi o coada kilometrica care pare a nu se mai termina si se intinde pana hat in departari iar Anthrax incep sa cante nu e placut...deloc!..e chiar enervant, al dracu' de enervant si cand ti se spune cand mai aveai 50 de m pana la intrare ca "se poate intra si prin dreapta sa stiti" devine si mai enervant ...tot zenul din lume nu ajuta! Eu inteleg necesitatea de a ii controla pe metalisti de cutite, pistoale, grenade si scandicuri insa totusi ...din cate stiu BGS se lauda a fi cea mai eficienta firma de paza; daca triplau numarul punctelor de acces si plasau agenti corespunzator cu asta nu mai stateam la coada ca la carne in vremuri mai putin metalice, nu?

In ceea ce priveste formatiile:

ANTHRAX:

Desi nu i-am vazut de la bun inceput pot spune cu mana pe inima ca au sunat foarte, foarte bine. Vocea lui Joey Belladona nu a avut de suferit prea mult de pe urma anilor si faptul ca au venit cu el si nu cu John Bush m-a uns pe suflet. Ian Scott a fost ca de obicei foarte profi iar restul trupetilor s-au achitat cu brio de piesele consacrate. M-a incantat foarte mult faptul ca au interpretat si de pe primul album o piesa...desi cel putin jumatate din participanti probabil nici nu erau nascuti atunci (avertisment de cliseu de metalist batran). Evident momentul forte al reprezentatiei lor a fost Indians. Horns up si pentru coverul dedicat in amintirea lui Dio. Respect! Au promis ca mai vin pe la noi, astept sa ii vad si headlineri!

MEGADETH:

Cu un Dave Mustaine contrastant vizual cu negrul din jur, imbracat tot in alb aranjat si frezat cam stii la ce sa te astepti... thrash metal stilat si cu nasul pe sus, artificii progresive instrumentale si solouri sclipitoare. Din pacate la capitolul sunet au sunat ca dracu' ala de care se fereste Dave cu Biblia in mana: basii erau foarte tare, vocea se auzea prea incet, mai ca nu mi-am dat seama la cateva piese despre ce e vorba. Parca si-au mai revenit un pic incepand cu Skin Of My Teeth, dar pe final cel putin la She Wolf a sunat de-a dreptul naspa ca sa zic asa, noroc ca stiam versurile. In fine e a doua oara cand ii vad in Romanica si cu siguranta au fost mai slabi decat la Arenele Romane... Pacat! Poate data viitoare!

SLAYER:

Pardon: SLLLLLLLLAAAAAAAAAAAAAAYYYYYEEEEEEEEEER! Intr-o singura fraza pot rezuma: adevaratii headllineri ai concertului! Evident sunt foarte foarte subiectiv si totusi, vorba unui critic: "You cannot go to a bad Slayer concert...there is no such thing!" Adevarat, dragi tovarasi in ale sfantului Slayer, foarte adevarat: de la prima nota din World Painted Blood s-a dezlantuit haosul, iadul, dracul gol si alte minunate sentimente! Daca pana atunci agentii de paza reusisera sa opreasca nevoia de a descarca adrenalina a publicului, la Slayer au trebuit sa se dea batuti...Au incercat de vreo trei sau patru ori sa punca capat mosh-pitului din apropierea mea...Bineinteles fara succes! Cam asta este forta unui concert Slayer, cam asta si asteptam. La nivel muzical au sunat ca de obicei, in forta si foarte foarte inchegat. Ascutita prestatia precum o lama de brici. Nu as putea spune ce piesa a sunat cel mai bine pentru ca nu as putea gasi un singur moment slab in decursul acelor aproximativ 60 de minute de energie pura. Fie ca e vorba de piese mai noi precum Jihad, noi-noute cum ar fi Beauty Through Order sau de piese consacrate ca Seasons in the Abyss & Raining Blood executia a fost fara repros. Asta inseamna profesionalism! Asta inseamna cu adevarat respect pentru fani! Sincer vorbind ma asteptam ca vocea lui Tom sa nu fie la nivelul asteptarilor, dar a scuipat din toti plamanii versurile lui Angel of Death si a racnit "WAAAAR ENSEMBLE" cu la fel de multa pasiune. Concluzia: desi sunt ragusit ca un magar mai vreau ! Si daca nu vine Slayer la mine ...ma duc eu la Slayer. Sic!

METALLICA:

E formatia aia din copilarie cu coperta cu fulgere, o mai stiti ? In ultimii ani am cam uitat de ea insa...un mare insa!

Despre regii (autoproclamati ha-ha-ha: sa radeam cu Metallica; sunt sarcastic, fani Metallica nu ma luati in seama!) ai thrash metalului s-ar putea spune multe, si de bine si de rau. Nu e momentul din nou pentru discutia asta, o auzi in orice bodega unde zac in colturi pletosi; e un fel de discutie despre starea vremii intre roacheri: cand n-ai subiect de discutie vorbesti despre cat de cacao e Metallica de acum si cat de misto erau albumele de la inceput cand tu probabil te jucai cu phallusul in siliciu macinat de valuri...in fine deviez de la subiect!

Metallica au fost beton! Nu tari, foarte tari! De la Creeping Death si pana la Hit The Lights (cand am plecat eu, da stiu ca a venit si "Sica" dupa aceea, mereu vine) au fost trupa aia din copilarie cu coperta aia misto cu cruci si maini, pe bune! Si daca la Megadeth soundul a fost de-a dreptul execrabil la Metallica a fost Loud Metal up your...Kill'em All vreau sa spun. Desi ma deplasasem undeva in spate, s-a auzit clar si limpede putand distinge fiecare instrument fara prea mult stres. Artificiile nu m-au impresionat insa melodiile, da! Exceptand oribilul moment numit Nothing Else Matters au stiu sa dea publicului un show de nota 10. Bravo! Ii multumesc cu aceasta ocazie lui James Heatfield ca a renuntat la binecunoscutele "Oh Yeah! "Fuck Yeah!" "Y-ha" si restul de manifestari sonor texane. Oricum Metallica a mai fost si va mai fi...orice ar insemna asta !

\m/ Rock frate nu gluma!

PS: Daca imi spune cineva cu exactitate cate mosh-pituri erau active in acelasi timp la Slayer dau o bere/ un suc!

PPS: A vazut cineva din golden circle daca cumva pe mansetele albe ale lui Mustaine scria Jesus is Love?

PPPS: Domnule James Heatfield numele orasului din tara lui Dracula (aia de pe instrument stii matale) nu se pronunta nici Budcharest si nici Bucdapest!

PPPPS: Ce cauta Vita de Vie in deschidere la Big Four?!?

PPPPPS: Oare Remus Cernea da din cap la Slayer sau discuta Leviathanul?

Etc.

Long Waited Blood...World Painted Blood

Tot astept de ceva vreme World Painted Blood. Mai exact astept aparitia sa inca din perioada in care se specula ca numele albumului ar fi Human Genocide. Si am avut rabdarea sa vad cum formatia ma ademeneste si starneste sentimente cat se poate de thrashy in mine prin single dupa single: mai intai cu Psychopathy Red in aprilie, apoi cu Hate World Wide in august si prin chiar piesa titlu a albumului undeva prin luna septembrie pentru ca intr-un final pe data de 2 noiembrie sa ma pot in sfarsit bucura de cele 11 piese ce compun ultima aparitie a cvartetului (in formula completa) Slayer. Intrebarea e, a meritat oare asteptarea?

Primul lucru care mi-a venit in minte odata cu coperta (harta lumii insangerata , servita pe bucati, pentru fiecare continent in parte o piesa a puzzleului…faina idee si buna strategie de marketing pentru Collector’s edition baieti!) si titlul (dupa ce am inlaturat tensiunea acumulata precum orice fan “cuminte”, strigand ritualic: SLAAAAAYYYERRR) a fost “De ce World Painted Blood si nu un alt titlu?”. Si fara a sta prea mult pe ganduri, am ajuns la concluzia ca titlul asta este atat o oglinda muzicala a felului in care trupetii Slayer vad prezentul, lucru care de altfel se observa si in tematica versurilor al dracului de sarcastice, cinice, ingenioase si controversate (ca intotdeauna de altfel) dar mai ales un titlu tribut adus fanilor: tupa a manjit efectiv cu sange (metaforic de cele mai multe ori, nu va alarmati!) lumea prin prezenta sa pe scena muzicala si acum, dupa 28 de ani de cariera thrash metal, au simtit nevoia sa arate fanilor ca sunt inca aici si pot picta inca lumea in rosu cu la fel de mult talent.

Ca o confirmare a faptului ca acest album este dedicat fanilor, piesele de pe album vin fiecare in parte cu ceva familiar, e ca si cum trupetii Slayer ar incerca sa te duca inapoi in timp, readucandu-ti in memorie productiile lor anterioare; reusesc cu brio, pentru ca ascultand piesele, imi e foarte greu sa nu ma intorc la un Reign In Blood, un Seasons in the Abyss sau chiar un Divine Intervention, intelegand cumva ca World Painted Blood poate fi privit ca o parte a doua (sper eu nu si epilog) la orice alt album Slayer.

Ce pot sa spun in urma ascultarii repetate (de foarte multe ori, patesc asta cu toate productiile Slayer) a pieselor? Simplu, cu siguranta: They still have it! De la Seasons incoace nici un alt album de-al lor nu a reusit sa ma impresioneze atat de mult, fiecare piesa in parte e una memorabila, numai buna de mosheala, dat din cap, urlat dezacordul si dispretul fata de umanitate, dezmortit oasele dimineata, baut o bere alaturi de prieteni recitand extaziati versurile sau, mult mai la obiect, pentru ca asta a demonstrat intotdeauna formatia: profesionalism + viteza + creativitate + pasiune + controversa = Slayer.

Insa destul despre Slayer, hai sa vorbim umpic si despre SLAYER, si sa mentionez astfel (in ciuda lipsei de obiectivitate ce cu siguranta m-a cuprins) si cateva aspecte legate de fiecare piesa in parte.

World Painted Blood - “Like a disease spreading death, / Erasing your existence”
Apocalipsa anyone? Dupa un intro lent destul de sinistru piesa incepe in forta: strigand versurile sale despre sfarsitul iminent al lumii e imposibil sa nu ridici alaturi de Tom Araya un pumn acuzator in timp ce descarci energie,electrizat de riffurile ce aduc cumva aminte de un War Ensemble dar se transforma melodios apoi in ceva cu totul nou, iar Lombardo izbeste nemilos, chiar daca nu la fel de complex precum in alte ipostaze tobele. Soloul de la minutul 3:22 se prelinge chinuitor in timpane, chitara pare ca agonizeaza ultimele clipe ale umanitatii pentru ca apoi trupa sa desavarseasca tabloul in timp ce vocalul recita litania de aproape 6 minute a formatiei. O piesa buna, greu de rezumat (inca descopar elemente noi in ea) chiar daca umpic repetitiva (dar hei cui ii pasa, tema suna al naibii de bine!), o carte de vizita excelenta pentru restul albumului.

Unit 731- “Pathogens seek horrible end / Churning factories of death”
Jeff Hanneman a fost de-a lungul istoriei trupei responsabil pentru toate piesele formatiei avand ca tema Al Doilea Razboi Mondial : Behind the Crooked Cross (vina si angoasa soldatului nazist realizand faptele comise) sau Angel of Death (crimele doctorului Mengele) fiind cateva exemple, reusind prin piese precum cele mentionate sa starneasca un val de cotroversa, nemultumire si chiar acuze, desi trupa a subliniat de nenumarate ori ca nu ridica in slavi subiectul ci este doar o portretizare obiectiva a respectivelor momente, ramanand ca atitudinea publicului sa condamne evenimente si fapte care bineinteles au fost groaznice. De data aceasta subiectul in cauza este un centru de cercetare secret al guvernului Japoniei ce a activat intre 1937 si 1945, facand experimente biologice si chimice pe prizonieri vii, fiind considerat unul din principalii vinovti in cazul crimelor de razboi comise de japonezi. Precum Angel of Death, piesa beneficiaza de riffuri rapide brutale, sectia ritmica este si ea in forta, melodicitatea nu prea isi are locul intr-o asemenea structura, Araya judeca scuipand cuvinte si restul trupei pedepseste prin acesta compozitie, un adevarat bone cruncher. O piesa excelenta cu un aer old school in ea, scurta si la obiect comprimand in timpul acordat destule elemente cat sa o faca un bun succesor nu egal, insa calitativ si destul de diferit de Angel of Death. De remarcat leadurile lui King si Hanneman care au un miros familiar in ele fara a fi insa comparabile direct cu vreo alta melodie a trupei.

Snuff- “Captured for eternity/ Action / You’re the main attraction”
Mass-media si violenta&sexualitatea deformata ce razbat prin multitudinea sa de forme: oh da! Un solo absolut incredibil inca de la prima secunda a melodiei: da! Un sound ce face piesa sa para o completare excelenta a albumului precendent: da! Lead dupa lead din partea lui King: da! Lombardo corect, precis si plin de energie, da! Araya plin de ura: da! Una din piesele memorabile ale trupei: da! Cea mai buna de pe album: nu!

Beauty Through Order- “Frozen in time is the ice flowing in your veins / Are you insane?”
O melodie despre crima, pasiuni interzise si vampirism? In fine nu e prima oara cand Slayer serveste asta, dar de fiecare data reusesc sa fie noncliseici in abordare. Imi aduce aminte de Blood Line, 213 si inca ceva nu imi dau seama exact... cu siguranta mai buna decat ambele. O piesa lenta pana la primul lead al lui King cand tempoul creste considerabil si piesa devine chiar interesanta, dupa inca un lead marca Hanneman lucrurile o iau razna si ascultatorul ar trebui sa fie foarte multumit de asta. O piesa ce poate dezamagi initial fanii pieselor in forta Slayer dar care duce la bun sfarsit blasfemica declaratie cu brio.

Hate Worldwide- “My scars insane, my life profane / I deny, defy, and spread a little hate, worldwide!”
Titlul rezuma destul de bine: o declaratie de ura si alte minunate sentimente, fata de lume si mai ales fata de religie. O piesa cat se poate de thrash si mai ales cat se poate de Slayer; de la inceput si pana la sfarsit nu exista un singur moment in care sa te poti opri din headbanging. O piesa care efectiv nu putea lipsi din album.

Public Display Of Dismemberment- “Blameless innocent, lies of the decadent / Brazen hypocrites answering to idiots”.
Dittohead, partea a doua sau partea a treia daca luam in calcul si Consfearacy. La capitolul versuri cel putin lucrurile sunt similare . Si daca numai suntem de ceva vreme in 1994 asta nu inseamna ca nu exista lucruri de criticat la nivel social. Kerry King ne serveste o portie de realitate in acelasi stil. O melodie rapida , intepata, cu umpic de vibe hardcore punk in ea, ce in a doua parte scade in ritm precum piesele ale caror continuare intuiesc ca se vrea. In ciuda asemenarilor pomenite piesa se dovedeste a fi foarte inventiva si clar una pe care ascultand-o sa iti bagi picioarele in el de guvern, in ea de societate, in toti ‘tu-le muma lor! La fel ca si in cazul precedentei :…headbang…headbang…must stop...headbang…can’t stop…fuck!

Human Strain - "Illness, infected born mutilated strain / Issue transfusion no one left to blame / Nature's way of thinning out the human fucking herd”
O melodie destul de intunecata atat la nivel de versuri (hei dar ce piesa Slayer nu e?) dar mai ales muzical. Intr-un tempo mediu, vorbeste prin notele si versurile sale despre tendinta de distrugere si autodistrugere a omului ( razboi biologic probabil?). Abordarea si executia total originale. Undeva pe la minutul 1:30 se simte umpic de iz de Jihad si ceva mai tarziu Araya reuseste dupa ce recita cateva versuri sa fie acuzator si chiar umpic “melancolic”. Isi revine repede dar pasajul e interesant. Per total, probabil cea mai matura piesa a albumului, chiar daca se simte umpic de new metal in ea (vocea lui Araya cu efecte, pasajul a la Jihad etc.)

Americon – “Americon! It's all about the mother fucking oil / Regardless of the flag upon its soil”
Pot asculta de 10 ori la rand melodia asta fara sa ma plictisesc. Kerry King arata cu degetul acuzator inspre S.U.A, desi este el insusi american, la fel si restul trupetilor, nu se sfiesc in a critica agresiv tot ceea ce reprezinta tara lor. Sarcasmul din vocea lui Tom este foarte convingator, Lombardo loveste ironic (uneori aproape ca intr-un mars pedala sa bas dubla), riffurile celor doi chitaristi si bassul lui Araya o transforma intr-un anti-imn American, iar leadurile de la minutul 1:46 sunt unele dintre cele mai ingenioase pe care le-au compus Jeff si Kerry. Personal, mi se pare cea mai buna piesa de pe album.

Psychopathy Red- “Dehumanise / Crying out stimulated / Your screams fill my soul”
De-a lungul timpului Slayer a avut destule melodii despre criminali in serie : despre Ed Gain, despre Jeffrey Duhner si altii. Intotdeauna versurile au abordat psihologic mintea bolnava a criminalului. De data asta au ales sa vorbeasca despre un criminal in serie rus, ce i-a determinat sa faca asta…ca de obicei probabil lecturile lui Tom. Versurile? Decente! Cat de bine le reuseste muzical? Ei bine, daca majoritatea pieselor Slayer despre dereglati mentali sunt ceva mai atmosferice si lente nu acelasi lucru se poate spune si despre primul single al acestui album. E o melodie furioasa, Araya urla isteric versurile, bassul sau iese in fata rapid destul de evident pe alocuri. O piesa in viteza care imi aduce pe alocuri aminte de Supremist din cauza chitarilor si a soundului lor. O alegere potrivita penru a fi scoasa pe Single, poate atrage atat fanii vechi Slayer cat si novicii.

Playing With Dolls – “Violently regress, death's so endless, brutal is your pain / Anguish is a game, broken and afraid, god can't help you now / You’ll wish you were in hell”
Fara indoiala daca este sa vorbim de partea a doua a unei piese consacrate a trupei, cu siguranta aceasta melodie este cea mai potrivita. Playing with Dolls este 100% Dead Skin Mask 2! La fel ca piesa arhicunoscuta si aceasta poate fi privita ca o “balada”… una violenta si plina de sange, povestita de o minte bolnava, jucandu-se cu victimele sale de parca ar manevra papusi. Melodie in esenta lenta, in care vocea lui Araya reuseste sa ma uimesca prin senzatia de extrem de ciudat pe care o induce, notele melodiei la fel. Structura cantecului este oarecum, sper sa nu para hazardat, chiar progresiva pe alocuri! Varianta DVD a discului contine si un clip la ea, destul de reusit as putea spune. Cea mai putin thrash (mai putin soloul fain de la minutul 2:37) piesa prin sonoritatile sale moderne, dar in acelasi timp foarte potrivita pentru a sublinia aspectul de album inchinat fanilor.

Not of This God – “Holy water empty threat, the holy cross has no effect / I piss on any object of virtue, crucifix and rosaries"
A doua declaratie acuzator anti crestina a lui King de pe album este si ultima piesa din playlist. In ceea ce priveste cantecul in sine, vorbim despre o piesa dupa reteta obisnuita a trupei: violent, rapid, provocator. O surpriza placuta in desfausurarea temei melodice mi se pare pasajul in care Lombardo da efectiv tonul in care evolueaza de aici incolo structura, undeva la minutul 1:42. De altfel cred ca e piesa unde performanta sa iese cel mai mult in evidenta din album. Un final in forta, fara alte artificii moderne.

Cam atat. Piesele sunt toate foarte bune, singurul lucru care trage inapoi intregul este utilizarea putin cam mult a efectelor de studio (stiu, stiu Araya isi pierde vocea) si uneori poate tocmai acea familiaritate pe care trupa a dorit sa o dea albumului pentru a fi iubit de fani.
SLAAYYYYYYYEEEEEEEERRRRRRRRRR!!!

Tragand linie: Nota 9/10.