Acum fix șapte zile
cum alergam
precum nimeni,
prin pustii fără nume,
cu
privirea fixată spre un punct fix,
epicentrul
lui nicăieri,
se face că, printr-un capriciu al entropiei,
purtându-mi
alert pașii,
printre
zig-zaguri hipnotice de pământ crăpat,
aparent nesfârșite în zare,
m-am împiedicat de o buturugă
(dovadă
a faptului că acolo, cândva
iși
crescuse coronamentul,
înfloririle și semințele un arbore falnic;
oricât
de ciudat ar putea parea asta!).
În
continuare, nu mai pot povesti prea multe
(și
poate că e mai bine așa)
despre
mirarea, gândurile-mi
și
starea de incredibil ce cu siguranță mi-ar fi inundat ființa,
dacă nu
mi-aș fi pierdut conștiența,
drept
urmare a coliziunii mele
cu improbabilul, cândva verde, înalt, trup lemnos…
M-am
trezit azi,
cu chiar câteva clipe înainte de a înșirui toate
astea,
și spre
nemaipomenita mea încântare
în brațe, țineam precum Atlas,
ceea ce
părea a fi aproape o sferă, cioplită în lemn,
măiastru
executată!
La o
inspecție mai atentă, i-am descoperit continente,
Munți,
păduri, deșerturi, oceane
și nenumărate alte detalii,
a căror
frumusețe nu aș putea-o descrie sau explica în cuvinte,
chiar
daca aș încerca să reiau
sistematic, științific, experimental,
evenimentul
ce mi-a așezat lumea în palme.
Nu cred
că am puterea de a rezista totuși,
și oricât
de superbă-i
și în
fiece detaliu, aproape perfectă povara,
e grea,
chiar și cu brațele și gândurile îndelung antrenate,
așadar astăzi,
voi cutreiera iar nenumitul deșert,
cărându-mi
comoara în mâini cu atenție,
având ca țel un punct: ombilicul lui nimic;
eu, lipsit
cu adevărat de importanță cine!
Știu că
la capăt, lipsit de vlagă,
sfârșit,
voi îmbrățișa tăcut solul,
care, își va lua prețul din mâinile-mi obosite
și mă
va primi la pieptul său, deschizându-se solemn…
Clipele
te vor purta poate și pe tine călătorule,
oricine ai
fi, chiar nu are importanță
în
nimicnicia asta nebotezată, aparent fără margini,
gonind spre
punctul focal a niciunde.
Te voi
aștepta, până când, cert,
printr-un al haosului moft,
ne vom întâlni într-o ciocnire brutală;
cadavrul trupului meu înlemnit,
apărut
ca prin minune la picioarele-ți,
punând
capăt conștientelor gânduri,
până ce, în duminica revelatoare a momentelor tale,
te vei trezi plin de uimire:
ținând precum un baschetbalist cosmic,
lumea
sculptată în somn.
