Trebuie să recunosc că primul meu gând când m-am hotărât să bag mâna în buzunar pentru a viziona în premieră Avatar a fost oarecum încărcat de prejudecățile pe care le-ar putea avea în general un cinefil haute couture față de producțiile dedicate profanilor, în ceea ce privește adevărata artă cinematografică, altfel spus, cu nasu’ pe sus nu m-am sfiit în a afirma: eye candy + cheesiness = love! Mult din ambele!
De altfel în mare parte poți reduce filmul lui Cameron și doar la aceste doua componente. E un fel de plăcintă de brânză cu blat Star Wars, conținut de Dances With Wolves și-un pic de topping comentariu social în genul District 9 (e la modă și prinde bine să vorbești despre lucruri nașpa din societatea noastră prin prisma unui SF).
Așa cum spuneam, avem bombonele la greu, nu degeaba e filmul cel mai scump din istoria cinematografiei. Și da, planeta Pandora arată absolut superb, pentru aproape 3 ore te poți pierde cu adevărat în junglele ei (preferabil în 3D). Aici tot respectul! Sincer, realizarea CGI-urilor acestui film este una vizual aproape de perfecțiune: plante, animale, Na’vi chiar par strâns legate într-un ecosistem atât de străin și ciudat și totuși în același timp familiar, regizorul reușind cu măiestrie să combine aceste elemente cu aerul de ușor identificabil necesar peliculei, pentru a putea face paralela cu lumea noastră și dramele ei. În același timp distrugerea acestei lumi idilice cu tot armamentul din dotare, cu explozii, roboței, elicoptere și alte jucărele (cam tot ce am văzut în producții anterioare ale lui Cameron, Aliens și Terminator ridicate la puterea efectelor din prezent) nu te poate lăsa indiferent, astfel sensibiloșii se pot trezi că îi podidește din adins plânsu’ în timp ce spiritele mai războinice vor scrâșni umpic din dinți în timp ce aruncă cu pumnii în aer la scenele mai epice ale filmului.
Povestea ei bine, lucrurile sunt destul de clare aici: nimic cu adevărat nou sau inovator. Avem un basm SF despre încercarea de colonizare de către un imperiu (reprezentat aici de corporații lipsite de scrupule) a unei lumi idilice și lupta nobilului sălbatic pentru conservarea ei. Bineînțeles că din peisaj nu pot lipsi idila între colonistul rebel și prințesa sălbatică, trădările și reconcilierea sau personajele negative unifațetate. Poate singurul element inedit e introducerea în plot a Avatarurilor (corpuri de împrumut concepute în laborator prin care coloniștii intră în contact direct experimentând viața băștinașilor Na’vi din film). De altfel găselnița rezolvă cu succes și o anumită problemă delicată, legată de incompatibilitatea sexuală între o extraterestră albastră de 5 metri și un om normal ce cu siguranță ar fi putut strica elementul romantic, in lipsa acestui gadget Sci-fi. Bine acum lăsând cârcotitul la o parte, nea Cameron a vrut să transmită prin aceste avataruri și ceva mai profund (nu mult ce-i drept!): în religia hindusă, avatarurile sunt forma sub care zeitățile umblă printre oameni pe pământ, în carne și oase; în film ele reprezintă metoda de evadare dintr-o lume materială coruptă și imperfectă, către o alta, la fel de reală dar mult mai aproape de spiritual și din multe puncte de vedere și de ideal. De altfel chiar regizorul declara că el vede prin avatarul creat, metoda prin care omul imperfect (așa cum se vede chiar el însuși) poate accede către propriile vise (de perfecțiune sau aproape perfecțiune). Mda, tare filozofic! Sunt curios câți dintre cei care au vizionat, sau vor viziona filmul se și prind de subtilitate ! Și nu știu dacă faptul că nenea James Cameron dă chiar și un pont gratis vopsind toate ființele inteligente ale Pandorei într-un senin albastru ajută cu adevărat pentru revelație!
Muzica și sunetul filmului, la fel ca și împachetarea vizuală sunt fără reproș de nota 10. De la zgomotele primitive ale ființelor Pandorei, la huruitul mașinăriilor de luptă, de la muzica antrenantă a scenelor tensionate, la tonalitățile tribale din adâncul Copacului Sacru contribuie decisiv în crearea unei atmosfere cu adevărat mărețe.
Jocul actoricesc este unul profesionist executat dar fără nimic spectaculos. O bila albă pentru faptul că la fel ca și în cazul altor producții axate pe CGI actorii trebuie să se adapteze în permanență la executarea rolurilor în medii virtual inexistente…E o provocare, chiar și pentru un actor dresat de Holywood! Bineînțeles, Sigourney Weaver e ca de obicei, foarte bună, induce rolului ei personalitate și după părerea mea reușește să creeze singurul personaj cu adevărat viu din toată pelicula. Sunt curios dacă decizia lui Cameron în ceea ce privește evoluția și ulterior soarta acestui personaj în film are vreo legătură cu o anume doamnă Ripley, destinul și caracterul dânsei și se vrea în vreun fel, un revers al medaliei …Amuzantă recrutarea lui Wes Study (îl cunoasteți desigur pe actorul de origine amerindiană, din destule pelicule) în rolul șefului de trib Na’vi. Cameron nu se ascunde și confirmă încă odata sursele sale de inspirație pentru Avatar.
Acum trecând peste scepticismul meu inițial în ceea ce privește revoluționara aventură (la nivel de buget și tehnologii folosite) semnată James Cameron, cred că ar trebui dat Caesarului ce este al Caesarului: regizorul american asta a servit întotdeauna - acțiune, aventură , romantism la îndemână cu doza necesară de fruct interzis, împachetate foarte frumos și servite cu mare stil…Nu vii la un asemenea film cu aere burgheze și pretenții de revelații intelectuale sau artistice, nici nu te aștepți să vorbești la seminariile de filosofie despre el apoi. Dar e distractiv, e intens, e bine făcut, e perfect pentru văzut cu prietenii (prietena/ prietenul) și povestea sa deși clișeica sau simplă (sau poate tocmai de asta) smulge zâmbete și încruntări, “Oau!”-uri, și uneori lacrimi izolat.
Iar celor care strâmbă din nas și urlă că se puteau face mult mai multe pe plan artistic cu asemenea buget: calmați-vă oameni buni; nici Jurassic Park nu a fost capodoperă din punctul ăsta de vedere dar (un mare dar): a arătat ce pot face efectele speciale, a stârnit o nouă abordare a peliculei de Holywood (dar nu numai), și a intrat astfel în istorie! Bravo James Cameron! Sper că Jackson și Spielberg au fost mulțumiți de ce au văzut la filmări... Nu de alta dar se pot face foarte multe din asta în continuare, nu?
PS: Mi se pare mie sau finalul lasă un MARE loc liber pentru un Avatar 2? Dacă da, sper să nu dureze încă 10 ani producția!
PPS: Cred că e toată lumea (avizată sau nu) e conștientă de faptul că, comentariul social al filmului era un succes și avea cu adevărat impact doar dacă finalul era vectorial de sens opus, nu?
Verdictul, nota: 8/10
