miercuri, 10 septembrie 2014

Țăndări



Doar ascultând felul în care se împletesc literele realizezi,
Țăndări!
Ar putea servi ca imn pentru tot
Țăndări!
Metaforă, epitet și chiar interjecție
Timp țăndări,
Vieți țăndări,
Cioburi ce sclipesc ignorant țăndări,
Țăndări!
Un tot prefăcut în țăndări,
Când orologiul mereu țăndări
Își poartă distant clipele-țăndări
Și lumea e un țăndări,
Poți auzi sunetele ce se compun țăndări
Și în colțul tău așchie aruncată, țăndări, ai vrea să înțelegi,
Să îți aduci aminte Forma ce a explodat născându-și progeniturile solitare
Țăndări!
Însă mintea ta țăndări se pierde în caleidoscopul aiurea, țăndări
Ce de-abia s-a împletit într-un spectaculos mozaic
Că a și dispărut într-o zdruncinătură brutală iar țăndări!
Un ciclu dureros dar cert în care fragmente dansează în întuneric,
O horă cu protagoniști țăndări, orbi bulversați,
Agățându-se disperat de orice braț, orice deget,
Zăcând de fiecare dată la capătul cântecului epuizați, separat,
Care-ncotro  aruncați într-o infinitate de cardinale direcții,
Universala dezordine:


Țăndări!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu